Archive for Aprilie 2009|Monthly archive page

Live below your means

Live below your means este o sintagmă americană care spune în cele patru cuvinte ale sale un adevăr renegat de societatea actuală. Trăim în era consumerismului exuberant, a luptelor pe viață și pe moarte pentru produse aflate la reduceri care nu ne folosesc și a epatării avuțiilor materiale. Sintagma, în traducere liberă, spune așa: Traiește sub posibilitățile tale. Subiectul este unul delicat, pentru că acela care aplică așa ceva poate fi categorisit foarte usor drept zgarcă, chitros, hagi tudose de către prieteni și cunoscuți. Sa trăiești sub posibilităti nu înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decat să fii disciplinat si atent cu cheltuielile. Nu cumpăra ceva ce nu îți trebuie. Nu cumpăra ceva doar pentru că e la modă, doar pentru că vecinul Gigel are sau colegul de bancă de la școală se laudă cu asa ceva. Cumpără dacă îți trebuie, dacă te face pe tine personal să te simți bine, dar mai ales, cumpară dacă face banii. Întotdeauna plătește prețul corect, si nu marca sau campania publicitară. Cumpără în deplină cunoștintă de cauză, după ce te-ai informat în prealabil. 

Acesta este cel mai prost și totodată generalizat obicei financiar, acela de a trăi peste standardele tale, de a consuma mai mult decat produci, de a cheltui ca hobby, doar pentru că ai și poți, de a fi opulent cu ceea ce deții, de a te umple de lucruri inutile a căror valoare se înjumătățește în secunda doi de la cumpărarea lor. Ori verbul vieții este a fi, nu a avea 🙂

Anunțuri

Agenții de turism

De ce ar oferi o agenție de turism oferte pentru luna de miere? Pentru că… diverse, se caută, omu’ nu se uită la bani atunci si altele.

Dar, de ce ar oferi o agenție de turism oferte pentru luna de miere si ar scrie prețul lunii de miere pentru O PERSOANĂ ?!? Se promoveză culmea singuratații: să faci luna de miere singur !