Ich liebe Wien

Nici nu stia ce o asteapta cand i-am aratat biletele de avion. Eram doi copii, eu mai mult entuziasmat de ceea ce voi face decat de orasul propriu-zis. Oricum, trebuia sa fie si un oras deosebit ca sa imi fac curaj, trebuia sa fie si un loc deosebit ca sa fie si mai de poveste.

Viena is like the place. Au stabilit baietii. Am calatorit cu fosta deja SkyEurope si ne-am cazat la Prinz Eugen Hotel langa gara de sud si Gradina Botanica, la doar trei statii de metrou de centrul StephansPlaz. Sublim hotel, l-am gasit la super-oferta pe otel. Mic dejun boieresc, camera mare si incapatoare, pat confortabil, numai de bine pot spune despre el.

Dar sa revenim la povestea noastra. In prima zi era exclus ca aveam emotii prea mari. Am mers linistiti la plimbare in Palatul Schonbrunn si in gradinile din jurul lui. Am facut labirintul din prima (si dupa aia de sus radeam de cei care se chinuiau🙂 ), am urcat la Gloriette. In timpul plimbarii a fost si soare, a si nins, a si plouat. Asa e in martie in general la Viena sau poate am prins noi o vreme paradoxala. Seara eram rupt, dupa o zi plina cu primul zbor din viata mea, cu plimbarea extenunata si cu emotiile abia domolite. Am mancat la Centimeter niste portii imense si am baut bere nefiltrata.

schonbrunn gradini labirint

gloriette gloriette snitzel

Luni, a doua zi, cu forte proaspete am luat la picior orasul. Palatul Hofburg, Rathaus(primaria), biblioteca, muzeul fluturilor, biserici impunatoare si muuuulte oua colorate in targuri, peste o saptamana era Pastele, toate facute si vazute pe o vreme de la capricioasa in sus. Mai dadea o rapaiala, mai intram intr-o cafenea, mai mergeam mai departe cand statea ploaia. Aveam un telefon pe care il calibrasem si imi masura cati pasi am facut si cati kilometri am parcurs intr-o perioada de timp. In 4 zile la Viena am mers 51 de kilometri pe jos. Cinci zeci si unu.

biblioteca biserica

oua fluturi

Eram decis seara sa imi dau la o parte emotiile si sa fac treaba pentru care eram de fapt acolo. Umblasem toata ziua cu el la mine, il tineam la piept si evitam sa o las sa ma ia in brate, pentru ca l-ar fi simtit. Inca din Bucuresti ma gandisem sa merg in Turnul Dunarii, dar cea mai proasta idee care am putut sa o am vreodata este sa incerc sa merg seara acolo. Mai intai, luam metorul in directia gresita si ajungem intr-un cartier suspect plin de saormerii si arabi dubiosi, nu-i nimic, ne intoarcem si ajungem la statia de metrou de langa United Nations City ca sa fiu foarte exact🙂.  Si o pustietate acolo, si nimeni pe drum, si un vant care te sageta si te patrundea pana in maduva oaselor. Eh, nu ma face pe mine atata lucru. Mergem la pas pe langa blocurile din United Nations City, eram deja zgribuliti puternic, incepuse sa si fulguiasca si ajungem la marginea parcului. Ca orice turn respectabil, cel al Dunarii are un parc – mare – in jurul lui, care, nu o sa ghiciti, se numeste Parcul Dunarii.🙂 Rad eu rad acum, dar atunci am renuntat parcul nefiind absolut deloc luminat si noi fiind deja jumatate inghetati. Eram cam dezamagit, abia imi adunasem curaj sa ajung acolo si circumstantele au fost nefavorabile. Trebuie sa si lupti in viata ca sa obtii ceva …

A treia zi, marti, dupa micul dejun mergem tinta la turn. Am aflat ca exista si un autobuz care te poate lasa mult mai aproape, aveam Vienna Card (recomand) asa ca am luat autobuzul. Care era gol si care nu oprea la toate statiile daca nu apasai pe buton. Dar a fost frumos traseul autobuzului, am mers printr-un cartier de case foarte linistit. Deja ma gandeam ca se aliniaza stelele impotriva mea, desi nu sunt genul supertitios. Vrea omu sa faca o treaba, isi ia inima in dinti, si se intampla toate rahaturile astea. Dar intr-un final ajungem la Turnul Dunarii. Am urcat infinit cu liftul pana sus. Trebuia sa prind un moment propice. Un loc bun, dar ferit de ochii curiosilor. Pe naiba, eram cu inima in gat, doream doar s-o fac ! Era un vant naprasnic si jos, dar acolo sus ziceai ca decolezi. Am scos inelul (era intr-o cutie mare si il tineam la piept), am pus cu un glas zic eu impunator, dar de fapt mai pe jumatate asa, intrebarea. Cea cu casatoria🙂. Primul raspuns a fost „Vezi sa nu cada inelul !”, si acum ma rup de ras gandindu-ma la situatie (oare am facut bine ?😀 – normal ca am facut), urmat repede de „Bineinteles ca da!”. Ne-am asezat apoi la un pahar de vin rosu sa sarbatorim si sa reflectam la ceea ce facusem.

orasul_un turnul_dunarii viena

Restul e poveste. Ich liebe Wien!

1 comment so far

  1. Ela on

    Wiener Schnitzel mit Pommes. Wenn ich das sehe, bekomme ich Lust auf wien.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: